Chestionarul de satisfacție

Serviciile medicale pot fi îmbunătățite, doar dacă pacienții cooperează cu instituțiile medicale, oferind sugestii sau raportând aspecte mai puțin pozitive.

Fiecare instituție medicală are un chestionar de satisfacție pe care îl pune la dispoziția pacienților. Când ai o consultație medicală sau o intervenție chirurgicală și ți se propune să completezi un chestionar, acceptă să răspunzi, oferind mai multe detalii despre experiența ta. Astfel, ajuți instituțiile medicale să colecteze date pentru a estima, planifica, monitoriza și evalua calitatea serviciilor pe care le oferă ție și altor pacienți. Aceste date contribuie la îmbunătățirea și dezvoltarea sistemului de sănătate. Exprimă-ți opinia în mod sincer și deschis!